Studenții fără apă caldă

Salutare!
    După cum vedeți, nu postez foarte des pe blog. Nu pot da vina pe ceva anume, dar pot să spun că facultatea chiar mă omoară din toate punctele de vedere. Nu mai am timp nici să dorm și ajung să îmi dobor record după record de „nesomn”.
    Un alt motiv este că nu găsesc subiecte amuzante care ar putea să vă atragă. Una peste alta de pe 4 martie a.c., de când am postat cel mai recent post tot așteptam să se mai întâmple ceva ca să pot posta. Să se întâmple ceva „funny” că eu cu asta vreau să vă hrănesc cu ajutorul blogului.
    Astăzi oboseala m-a doborât și m-am bagat la somn dupa cca. 50 de ore de nesomn să dorm nițel. Am adormit pentru 3 ore (mult, nu?). M-am trezit și ușor tulburat am ieșit să merg până la baie. Pe ușa camerei unde este instalată centrala termică(vis-a-vis de camera noastră), văd scris MARE: „DAȚI DRUMUL LA APĂ CALDĂ!!!”. Bineînțeles că terifiat de ceea ce vedeam, m-am intors în cameră și am întrebat colegii ce dracu’ se întâmplă cu scrisul pe uși. Răspunsul a fost unul sec: „Uite-te și pe cealaltă ușă a camerei cu centrala termică și pe ușa spălătoriei!”. Zis și făcut. M-am uitat și am constatat cu stupoare că era același text pe toate ușile ce aparțineau responsabililor cu administrarea căminului. Nu m-am putut abține!! (nu de nevoia de a merge la baie, ci nevoia de a poza și de a posta pe blog despre minunea scrisă).
    Pentru această poveste mi-a venit în minte și o mică poezie(4 versuri):

Foaie verde apă caldă
În cămin studentul scrie
„Dați-ne și voi, se știe,
Apă caldă cu leșie”

Ușa 1 de la camera centralei
Ușa 2 de la camera centralei

Ușa de la spălătorie

PS: Sper ca pe viitor să am timp și evenimente de scris pe blog să vă amuz câte puțin 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *