Încă un proces câștigat cu IPJ

      Nu îmi vine să cred câte mi s-au întâmplat în ultima vreme. Am atâtea de spus de nu îmi vine să cred. Spre exemplu astăzi ar fi două lucruri de spus.
      Unul ar fi că azi am filmat un anume om cum se chinuia să parcheze mașina. Nu voi da detalii deoare am un filmuleț pe care îl voi pune pe blog și atunci voi da detalii despre minunatul „șofer”.
      Un al doilea subiect, care în opinia mea este de povestit nepoților, și anume astăzi am aflat decizia Judecătoriei Focșani în legătură cu un proces pe care l-am intentat IJP Vrancea. Procesul este unul simplu de care cred că judecătorii sunt deja sătui. Însă la mine era ceva special. De ce zic special? Simplu! Întreg procesul dintre mine și IPJ s-a bazat pe probele agentului constatator. Mai exact pe raportul întocmit de agentul constatator, martorul asistent, inventat de agent și pe declarația mea. Astfel în acest proces probele erau: declarația mea, raportul agentului constatator și o declarație a martorului asistent. În 3 înfățișări greoaie (la intervale mari de timp) am câștigat un proces care pentru mulți din amicii mei era pierdut deoarece era cuvantul meu (neica nimeni) și cuvântul agentului, care este agent, om al legii, are tot timpul dreptate, este șmechet, ciumeg etc. 
      Deși am câștigat acest proces și pentru asta sunt destul de bucuros am un regret sincer. Regretul este legat de legea care îi acoperă pe agenții constatatori care dau amenzi abuzive în stânga și-n dreapta făra a fi acoperite de legislație și astfel agenții scăldându-se într-o mare în care rolul apei este jucat de abuzurile facute de ei. Chiar aș fi vrut să pot acționa în instanță agentul constatator, deoarece el a dat sancțiunea sub formă de răzbunare, deoarece este al doilea proces pe care i-l câștig. După vreo 8 luni de judecată și de griji, pentru că fie vorba între noi, un proces te stresează deoarece tu ca și petent în procesul cu IPJ trebuie să vii cu probe că nu este așa cum a spus agentul constatator și trebuie tot timpul să mergi la înfățișări pentru a-ți putea susține cauza.
      Stau acum și mă gândesc dacă să spun fapta sau nu … Mai bine nu spun fapta și spun în mare ce am câștigat în acest proces. În primul rând abia aștept să merg până la domnul „polițai” să îi lipesc pe ușa poliției rezoluția de la acest proces. Pentru că pentru mine  acest proces a fost unul din ambiția de a nu-i da satisfacție lui. În al doilea rând am rămas cu permisul.
      Un alt gând care mă frământă este dacă să îi spun numele domnului agent sau nu. Și totuși cred că o să-i „rostesc” numele că la urma urmei ce îmi poate face? Încă o amendă? Nu e nimic o să o contest în instanță că și așa ma cunosc deja jandarmii de la intrate :). Numele minunatului agent constatator care a reușit să piardă într-un an și jumătate 2 procese cu aceeași persoana este Sufrangiu Victor
      Pe această cale vreau să îi mulțumesc că mă amendează și mă ajută să completez un mic dosar cu procese-verbale constestate și câștigate în lupta cu IPJ, deocamdată Vrancea.
Până una alta nu uitați vorba lui Albert Einstein: „Universul și prostia sunt infinite și totuși de primul lucru nu sunt sigur!”
P.S.: Domnu’ agent te-ai regăsin în ce a spus Einstein?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *