Nicio vacanță fără amenzi de la poliție

      Salutare!
      În postul precedent am spus că următorul post va fi despre niște discuții din tramvai dintre doi bătrâni. Ei bine revin cu un post despre o amendă de la Poliția Rutieră.
      Azi am spus să merg să îmi rezolv câteva probleme pe la tribunal (vedeți postul: Încă un proces câștigat cu IPJ). Tatăl meu avea și el ceva probleme de rezolvat și astfel ne-am hotărât să mergem în Focșani. Am ajuns în oraș și am hotărât să ne despărțim pentru a rezolva problemele mai repede. Am mers la tribunal am rezolvat problema, mai repede decât mă așteptam și acum trebuia să îl aștept pe tatăl meu. În timp ce mă plictiseam am spus să merg până în Carrefour, să îmi iau lenjerie intimă (ce aiurea sună smile (:)) – mai bine zis câteva perechi de chiloți pentru mine și fratele meu) că și așa tot trebuia să mă înoiesc cu câte ceva. În apropierea mall-ului un echipaj de poliție împărțea felicitări oamenilor (amenzi). M-a oprit și pe mine și m-a înștiințat că îmi va da și mie o felicitare pentru parbrizul spart. Am încercat să îi explic că am parbrizul acasă doar că nu l-am pus, am început să mă scuz, să îl rog, să mă milogesc, dar nu a vrut să mă ierte. Așa că mi-a dat o amendă de 134 lei (67 lei în 48 ore). Făcând haz de necaz am spus acasă că am luat 6 perechi de chiloți la prețul de 91 de lei.
      Sincer a fost amenda la care nu am comentat pentru că eu știam că el ar fi putut să îmi rețină certificatul de înmatriculare al mașinii dar nu eram sigur. Când am ajuns acasă am citit exact legea și nu îmi rămâne decât să îi mulțumesc agentului că nu mi-a reținut certificarul de înmatriculare conform art. 237 punctul e) deoarece aș fi avut de umblat.
      Până data viitoare clasicul: „Universul și prostia sunt infinite și totuși de primul lucru nu sunt sigur!”, Albert Einstein

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *