Fraudă la jandarmerie (II)

jandarmi

jandarmi

Astăzi voi spune cum a continuat problema relatată în postul „Prost să fii noroc că ești printre ultimii” și anume cam cum s-a rezolvat frauda.

      Ieri (23.08 a.c.) șefii celui ce a reclamat frauda, l-au chemat la raport pentru a vedea despre ce a fost vorba la acel examen. Acolo unii dintre șefii care au făcut parte și din comisie au fost speriați de situația în care s-a ajuns, în timp ce alții au încercat să-l intimideze pe reclamant, amenințândul că va cădea și el dacă merge mai departe deoarece se va considera că el „a participat tacit la o infracțiune” (cică la acest concurs frauda = infracțiune).

      Reclamantul, văzând ce fel s-a pus problema, a înaintat un raport prin care solicita o audiență la inspectorul general al Jandarmeriei Române (IGJR Inspectoratul General al Jandarmeriei Române), raport ce a primit răspuns imediat și a fost programată o întâlnire cu inspectorul general, Colonel GAVRILA Costel (sursa: sit-ul Jandarmeriei Române) pe data de 25.08.2011. Acest fapt a arătat că inspectorul general a considerat că ceea ce s-a întâmplat aici este un lucru foarte grav și trebuie rezolvat cât mai repede cu putință.

      Astăzi reclamantul, văzut acum ca un inamic, a fost chemat din nou la raport, acolo spunându-i-se că i-a fost acceptată cererea pentru audiența pe care acesta a solicitat-o și mâine trebuie să fie prezent la București, dar nu înainte de a i se spune că cel ce a spus subiectele a fost sancționat conform regulamentului și ceea ce el a reclamat a fost confirmat și de alți participanți la concurs și i s-a spus ca mai are un examen în circa 2 săptămâni pentru alt post ce a apărut la numai 2 zile după ce s-a dat examenul precedent (ciudat de ciudat, nu?), examen ce va fi organizat în condiții drastice, cu subiecte separate, ce vor fi trase la sorț în momentul intrării în sala de examinare. Plus că se va face o ante-cameră unde toți candidații vor sta și vor aștepta să intre în sala de examen fără materialele pe care le-au avut de învățat și fără mijloace de comunicare. Cei ce au terminat cu examenul vor ieși și vor părăsi unitatea fără a putea intra în contact cu cei ce urmează să susțină examenul. Auzind acestea, reclamantul a renunțat la raport, dar păstrându-și „amenintarea” de a sta cu ochii în patru și la cea mai mică mișcare ce poate însemna o încercare de fraudare, el va intra în sala de examen și va raporta ce a văzut solicitând oprirea concursului.

      Acestea fiind spuse puține valuri făcute la IGJR au dus la:

  1. sancționarea celui ce a fraudat
  2. la organizarea unui viitor examen mult mai riguros și mai corect, cel puțin la suprafață.

       Să sperăm că așa va fi și că totul va decurge cu o transparență maximă, dar nu atât de mare cum a fost în cazul celorlalte examene încât să „se vadă” și subiectele.

Prin nu știu ce mijloace presa din Focșani și cea de la centru a încercat să afle ce se întâmplă la Bacău aceștia contactându-l pe Col. Stan GHIORGHE, comandantul Grupării de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău (sursa: reclamantul fraudei). Aș vrea să cred că de la mine de pe blog s-a aflat despre aceste neplăcute evenimente și să știu că blogul meu este unul urmărit de cineva mai mare sau mai mic din presă și că cele spuse de mine sunt credibile.

     Vă voi ține la curent cu mizeriile din România și metode de a le curăța câtuși de puțin numai prin luare de atitudine în fața acestor ilegalități.

Până data viitoare nu uitați deviza blogului: „Universul și prostia sunt infinite și totuși de primul lucru nu sunt sigur!”, Einstein

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *