La tăți ni-i greu …

Salutare!
      Știu că e ciudat că postez atât de curând, ținând cont că eu v-am obișnuit să postez odată pe săptămână, dar de data asta chiar nu m-am putut abține. Vin cu o poveste reală, pățită în noaptea dintre 12 și 13 martie a.c., de mine și nefiriciții mei colegi de cameră și palier.
      Povestea începe cam așa: lucram la proiectul meu de licență și ai mei colegi își făceau de treabă pe la calculatoarele lor. La un momentdat fumătorii camerei ies la o țigară. Cu ei mă gândesc să ies și eu pentru a-mi mai limpezi puțin mintea, deoarece nu reușeam să duc la bun sfârșit ceea ce începusem.
      Din vorbă-n vorbă ajungem la băute și beții făcute odinioară cu diverse prilejuri. Când am ajuns la acest subiect vin eu cu o idee bună, pentru început și anume să mergem în club, că doar era sâmbătă noapte și e ceva normal la tineret. Zis și făcut! Mergem fiecare în camera lui să ne schimbăm, urmând ca în 10 minute să ne vedem pe palier gata de plecare.
      După mai puțin de 10 minute eram gata toți. O luăm ușor de la câmin(Târgușor, Copou) spre „Hunters”, club proaspăt deschis, cu gândul de a ne distra. Ajungem acolo și surpriză, „Fulleală” acolo și în ușă un bodyguard ne anunță că putem intra doar dacă avem masă sau rezervare. Neavând niciunul din aceste lucrui și pentru că și așa era foarte aglomerat, mergem încetișor spre „Master”(„SuperCopou”), cu ideea că acolo vom avea destul loc.
      Ajungem acolo și bodyguardul, respectuos ne roagă să părăsim localul și să mergem în altă parte. Rugămintea sunând ceva de genul: „Băieți, mergeți în altă parte!!”, fără vreo explicație, ceva. Noi fiind băieți de treabă și știind că în preajmă mai este un pub în care ne permitem să intrăm, mergem la vecinii lor, „Canabis”. Ajunși acolo, fiind coadă la garderobă, trimitem pe unul dintre noi să vedem dacă avem unde să intrăm, deoarece de regulă acolo este plin. Se întoarce plin de veselie baiatul, spunându-ne că e cu rezervare. Dezamăgiți mergem spre strada principală, căutând alternative de puburi. Cel mai aproape era „Dublin”, spre care cădem de comun acord, toți 5 să mergem. Pe drum glume bune sau nu, ideea e că ne-am amuzat unul pe seama celuilalt. Am ajuns în fața pub-ului cu pricina, intrăm și la intrare vedem o amuzantă și tristă în același timp, coadă la intrare. „Instant ca nesu`” ne prindem că nu avem cum să intrăm și nu ne mai agităm cu intratul ci cu găsitul unei idei care să ne ajute să găsim un pub în care să intrăm.
     După o mulțime de discuții ne gândim (eu) să mergem într-un pub care niciodată nu am fost respins pentru că e prea aglomerat, ci doar că nu aveam ținuta adecvată, pubul numindu-se „Embargo”. Fiind la o distanță considerabilă de mers pe jos mă chinui să îî conving să mergem, în cele din urmă reușind. Mergând încet, ajungem pe la Filarmonică, zonă unde se auzea muzică. Muzica se auzea dintr-o clădire destul de ciudată, fapt pentru care nici nu am rămas, mai ales că nici nu știam cum se numește localul. Mergând mai departe spre „Embargo” ajungem într-o parcare plină de amintiri și până să ajungem la „Embargo” încep eu să povestesc ce minunății am pățit prin zona aceea. Ajungem la „Embargo” și dăm să intrăm, dar dăm față-n față cu bodyguardul(din nou …) care ne spune că este petrecere privată și putem intra doar pe baza unei invitații. Facem stânga împrejur și ne pornim către clubul anonim, să vedem ce e acolo. Eu mai pesimist din fire, le spun colegilor că nu mai intru și îi las pe 3 dintre ei să meargă. În 10 secunde ies afară spunând că și acolo e pe bază de rezervare și consumație. 
     Ultima speranță a noastră era „Curtea berarilor”, o bodegă cu bere ieftină. Mergem acolo și la intrare îmi dă în minte să mă uit pe program, program care spunea că la ora 3 dimineața distracția e gata. Scot telefonul să văd căt e ceasul și uitmit constat că era ora 2:37. Aveam deja  2 ore și jumătate de când umblam după un pub și în „Curtea berarilor” se prefigura încă un eșec. Intră 2 colegi și o chelneriță, foarte drăguță, le spune că programul s-a terminat și că îi așteaptă urmatoarea seară cu plăcere. Deci din nou un eșec. Un coleg, hotărât spune clar că s-a săturat de eșecuri și că vrea o victorie și ne spune să mergem „La bază”, un clubușor cu muzică rock, unde toată lumea stă la o bere, dă de două ori din cap și se distrează. Mărturisesc că habar nu aveam de acea bodegă deși era la 5 metri distanță de „Curtea berarilor” local la care merg des. Deasemeni mărturisesc și că eu unul chiar am rămas plăcut impresionant atât de liniștea agitată de acolo cât și de fetele care nu erau „gătite” de agățat ci veniseră să se simtă bine și totuși cele mai multe din ele arătau foarte sweet (atenție, am spus sweet și nu bune!!!). 
      Am stat, am băut câte puțin eu(o bere și 50 de vodcă) și când să mă obișnuiec cu ideea că am și eu un loc unde să beau la ora 3 dimineața, colegii spun frumos să mergem într-o rock-o-tecă din apropiere(„Hand”), loc care pentru mine a pus stop peripețiilor deoarece nu a fost nimic frumos pentru mine decât berea băută de la un coleg, bere care a reușit să mă convingă să mai stau cu ei cât timp se distrează.
      Ca și concluzie spun că este lamentabil ca în Iașiul ăsta, al mileniului 3, al secolului 21, al deceniului 202, al anului 2011, al lunii martie și al zilei 13 să fie atât de greu să mergi să bei o bere fără rezervare sau fără invitație. Eu unul pentru 2 beri și 50 de vodcă a trebuit să umblu 2 ore jumătate și să parcurg circa 5-6 km pe jos.
      Așadar vă recomand, ca în cazul în care azi vă este poftă de o bere, să vă faceți rezervare pentru peste 2 săptămâni, că poate atunci reușiți să găsiți un local unde să puteți bea o bere.
       P.S.: Take care and if you want drink a beer, drink it in your own home ;)!!!
       P.P.S.:Scuzați eventualele greșeli de tehnoredactare, dar înțelegeți că e ora 4 și oboseala se simte 😀

One thought on “La tăți ni-i greu …

  1. Pingback: Greu de găsit | Urmelinho`s Blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *